La începutul celei de-a 3-a săptămâni de sarcină, hormonii tăi muncesc de zor și sunt simțite primele simptome, în general. Dacă mai ai vreo îndoială, acum este momentul să efectuezi analizele (de urină și sânge) necesare pentru a te înscrie oficial în clubul viitoarelor mămici. Dar, de acum înainte, chiar trebuie să începi să te (trans)pui în pielea viitorului părinte responsabil pentru el și pentru puiul său.

Un „crevete” cu creștere rapidă

Embrionul tău are acum între 14 și 21 de zile. În acest moment, începe să prindă timid contur și să se organizeze. Nu mai este sfera mică din săptămâna precedentă, ci mai degrabă un fel de crevete, o virgulă din care încep să iasă un cap și o coadă – capătul lat corespunde regiunii cefalice, cel îngust regiunii caudale (partea inferioară a corpului). Este, totuși, tot foarte mic – măsoară numai 1,5 mm.

La trei săptămâni de sarcină, placenta și cordonul ombilical nu s-au maturizat încă. Cu toate acestea, formarea lor își urmează cursul normal, iar placenta va începe să fie funcțională săptămâna următoare. Între timp, bebelușul se hrănește cu nutrienții prezenți în mucoasa uterului. În această a 3-a săptămână de sarcină, adică a 5-a săptămână de amenoree, dezvoltarea ovulelor se accelerează. În interiorul acestui embrion, organele încep să capete încet contur, fiecare la locul lui. Se dă startul formării creierului și măduvei spinării. Datorită fuziunii a două vase de sânge, se formează și tubul cardiac.

În această etapă, nu numai că sexul bebelușului tău este deja determinat (este programat genetic încă de la fertilizare), dar fiecare celulă „știe” deja dacă embrionul a moștenit ochii albaștri ai tatălui său și părul drept al mamei sale, ori dacă viitorul copil va fi stângaci, dreptaci sau ambidextru. Bebelușul tău a moștenit jumătate din genele tatălui său și jumătate din genele tale … așa că va arăta ca voi amândoi!

Simptome precoce ale sarcinii

Dacă ești însărcinată, atunci câteva semne suplimentare ar trebui să însoțească amenoreea, primul simptom al unei menstruații ratate care ridică suspiciuni de sarcină. Începe cu un test de urină. Dacă testul de urină este negativ și tot nu apare menstruația, așteaptă câteva zile și încearcă din nou. Dacă, pe de altă parte, este pozitiv, confirmă acest lucru cu un test de sânge; fă-ți programare la medicul tău de familie care să îți dea o trimitere la ginecolog. Ai nevoie de acid folic (vitamina B9) pentru dezvoltarea corectă a bebelușului, dar lasă medicul să decidă dacă și ce tip de suplimente îți prescrie, nu lua de capul tău. 

Deoarece fiecare femeie este foarte diferită, este posibil să nu experimentezi niciunul dintre simptome, totuși. Pentru moment, burtica ta este plată, dar sânii sunt cam încordați (poate sensibili, poate dureroși) și începi să simți o greață foarte ușoară, poate chiar și o durere în abdomenul inferior, ori ai senzația că ești balonată. Nu ai de ce să-ți faci griji, sunt doar hormonii tăi (progesteron și estrogen). Scopul lor este de a preveni expulzarea embrionului din mucoasa uterului. Există, de asemenea, șanse mari să ai adesea un impuls puternic de a urina și un apetit aprig. Poate ești și cam iritată, capricioasă. Toate acestea sunt complet normale. Corpul tău abia începe să se obișnuiască cu noul ocupant!

În această a 5-a săptămână de amenoree, este posibil să observi și o mică sângerare. Această sângerare este cel mai adesea legată de implantarea embrionului în uter. Aceste mici sângerări pot apărea în compania secrețiilor vaginale. Mai presus de toate, nu intra în panică. Cu toate acestea, dacă scurgerile sunt însoțite de dureri severe în abdomenul inferior, poate fi vorba de o sarcină ectopică sau de un avort spontan, iar un consult medical este mai mult decât indicat. Unele viitoare mămici încă nu știu că sunt însărcinate în a 3-a săptămână de sarcină, deoarece simptomele nu le alarmează neapărat.

Adoptă sau menține un comportament responsabil

În situația ta de viitoare mămică sunt comportamente la care trebuie neapărat să renunți, spre binele tău și al bebelșului. În primul rând, trebuie să excluzi din existența ta alcoolul, tutunul, drogurile. Ar trebui să stai departe de produse periculoase și să nu le manipulezi. De asemenea, ține-te departe de radiații. Pentru a păstra copilul și a-i lăsa toate șansele de bună dezvoltare, spune întotdeauna medicului că este posibil să așteptați un copil, mai ales dacă trebuie să faci o radiografie. La fel, dacă intenționezi să îți pui un amalgam dentar, amână acest proiect, deoarece mercurul eliberat poate ajunge în salivă și dăuna bebelușului.

Asigură-te că e curat în jurul tău (și partenerul poate da cu mopul și cârpa de praf) și în stilul tău de viață! După cum știi cu siguranță, dieta ta are o influență directă asupra dezvoltării viitorului tău copil. O dietă proastă poate avea consecințe grave asupra dezvoltării sale și chiar poate provoca un avort spontan. De asemenea, poate duce la naștere prematură, greutate mică la naștere sau alte afecțiuni mai grave, cum ar fi probleme cardiace sau hipertensiune arterială. Trebuie așadar, să adopți o alimentație sănătoasă, bogată în fructe, legume, cereale și proteine slabe (cane de pui, pește, lactate pasteurizate) toată durata sarcinii. Este important să consumi mese echilibrate și să nu cedezi prea mult în fața dulciurilor sau a alimentelor procesate. Și da, bea suficientă apă, oricum o să mergi des la baie. 

E bine să nu renunți sau dimpotrivă să adopți obiceiul de a te plimba zilnic; ajută la tonus fizic, dar și mental. Apropo, evită orice situație inutilă de stres.

În cele din urmă, în acest moment începe cu adevărat numărătoarea inversă –  starea ta este confirmată și primele semne de sarcină devin (aproape) vizibile. În această etapă, cel mai important lucru este să faci curățenie în stilul tău de viață pentru a asigura bunăstarea bebelușului. Și la fel de important (pentru noi) este să ne scrii și să ne ții la curent cu felul în care te simți fizic și psihic și să împărtășești celorlalte viitoare mămici cum îți gestionezi noua viață.